Energie electrică furată pentru alimentarea unei instalații de prelucrare piatră, la Vama. Polițiștii au deschis dosar penal pentru două infracțiuni

La 18 noiembrie 2021, în jurul orelor 21.00, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Vama, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza de competenţă, în baza unor date și informatii proprii, s-au deplasat pe terenul folosit de către Florin R., din comuna Vama, județul Suceava, teren localizat pe strada Morii din localitate, proprietate a lui Vasile A., și pe care Florin R. are amplasate mai multe instalații de prelucrare/tăiere piatră, unde ar exista mai multe instalații clandestine prin care s-ar sustrage energie electrică, în locul respectiv existând un consum de energie necontorizat, provocând perturbarea rețelei de distribuții.

Cu ocazia deplasării la fata locului a fost identificat un buldoexcavator și un șanț proaspăt săpat în vecinătatea stâlpului de electricitate.

Având în vedere cele constatate, lucrătorii de poliție au solicitat sprijinul reprezentanților SC DELGAZ GRID SA, drept pentru care s-a luat legătura cu persoana care folosește efectiv suprafața de teren în cauză, iar aceasta și-a dat consimțământul scris cu privire la efectuarea de cercetări de către lucrătorii de poliție și angajații DELGAZ GRID SA pe suprafața de teren.

Cu prilejul verificărilor s-a găsit un cablu, la aproximativ 50 de centimetri de tabloul de distribuție, care făcea alimentarea tuturor consumatorilor, respectiv a motoarelor și utilajelor folosite la tăierea și prelucrarea pietrei, energia consumată prin intermediul acestui cablu improvizat nefiind înregistrată de contor, ori facturată.

În speță a fost întocmit dosarul penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt” și „executare sau folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, prev. de art. 92, alin. 2 din Legea nr. 123 din 2012, privind Energia electrică și gazele naturale, cu aplicarea art. 38, alin.1, Cod Penal.
Mai nouă Mai veche