Buletin de presă, 4 decembrie 2021 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere cercetate de poliţiști

La data de 03.12.2021, ora 11:25, un bărbat de 74 ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul pe strada Republicii din municipiul Fălticeni, din direcția Preutești către centrul orașului, a acroșat ușor pe o tânără de 21 ani, localnică, care se angajase în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a tinerei de 21 de ani care a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul municipal Fălticeni, fără a rămâne internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.


La data de 03.12.2021, în jurul orei 17:10, un tânăr de 20 de ani din com. Dărmănești, a condus buldoexcavatorul pe DN 2, având direcţia de deplasare dinspre localitatea Dărmănești spre localitatea Pătrăuți. Ajungând la intersecția cu DC 38 a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 47 ani din municipiul Suceava.
În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului şi a buldoexcavatorului, precum și rănirea ușoară a conducătorului auto de 47 de ani și a unei femei de 54 ani din comuna Mitocu Dragomirnei, pasageră pe locul din dreapta spate în autoturism.
La faţa locului, cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Ulterior, acestora li s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Judeţean Suceava.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.


Dosare penale la regimul rutier

La data de 03.12.2021, în jurul în jurul orelor 17:25, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Volovăț, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier - Poliția Municipiului Rădăuți au efectuat semnalul regulamentar de oprire autoutilitarei ce se deplasa pe DC neclasificat, în zona „Cartierul Nou”, conducătorul auto conformându-se semnalului, oprind autoutilitara pe partea dreaptă a părții carosabile.
Procedându-se la identificarea și legitimarea conducătorului auto, s-a stabilit faptul că acesta este un bărbat din comuna Volovăț și întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemiei de 1,09 mg/L alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


La data de 03.12.2021 echipajul de poliție din cadrul Poliției Orașului Liteni, desfășura activități specifice conform Planului de acțiune organizat la nivelul I.P.J. Suceava pentru combaterea conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pe drumurile publice.
În jurul orelor 21.45, în timp ce se aflau pe str. Siliștei, din orașul Liteni, au efectuat semnale regulamentare de oprire unui autoturism, fiind folosite atât cele acustice cât și luminoase.
Conducătorul autoturismului s-a conformat și a oprit, stabilindu-se că șoferul este un bărbat de 29 ani, domiciliat în oraș Liteni.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.61 mg/l alcool pur în aer expirat.
Având în vedere valoarea rezultatului testării conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Suceava, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Față de cele constatate polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche