Tânăr depistat beat la volan pe strada Castanilor din Siret

Duminică, 19 decembrie 2021, la ora 19:05, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Siret, în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu pe strada Castanilor din localitate au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a unui autoturism Alfa Romeo, ocazie cu care conducătorul auto s-a conformat și a oprit, ulterior înmânând organelor de poliție documentele solicitate. La volan a fost identificat Ionuț George L., de 33 de ani, din Siret. 

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și avea comportamentul specific al unei persoane care a consumat băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul fiind de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a procedat la conducerea tânărului la Spitalul de Boli Cronice Siret, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Conducătorului auto i s-a reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.
Mai nouă Mai veche