Vali Stănuț și Anducu Vornicu vor fi anchetați sub control judiciar pentru camătă și șantaj

Antrenorul de box Anducu Vornicu și afaceristul Vali Stănuț au părăsit arestul IPJ Suceava și vor fi anchetați sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj. 

Vineri, 21 ianuarie 2022, lucrătorii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Muncipiului Suceava au pus în executare două mandate de percheziție la domiciliile lui Valentin Gheorghe Stănuț, de 47 de ani, din comuna Șcheia, și Alexandru Vornicu, de 47 de ani, din comuna Ipotești, județul Suceava.

În baza probatoriului administrat de către lucrătorii Biroului Investigații Criminale, s-a dispus luarea măsurii reținerii pe bază de ordonanță, cei doi fiind introduși în arestul IPJ Suceava.

În această cauză penală primită spre cercetare de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în anul 2020, lucrătorii Biroului Investigații Criminale au desfășurat activități investigative și de cercetare penală care au condus la identificarea autorilor Valentin Gheorghe Stănuț, zis „Vali”, și Alexandru Vornicu, zis „Anducu”.

Activitatea infracțională a celor doi suspecți a constat în faptul că în cursul anului 2019 ca îndeletnicire au împrumutat sume de bani cu dobânda și ulterior au amenințat cu acte de violență mai multe persoane vătămate în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.

Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, cei doi bărbați au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, față de amândoi fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, faptă prevezută și pedepstiă de art. 351 din Cod Penal, și șantaj, faptă prevăzută și pedepsită de art. 207 alin. 1 și 3 din Codul Penal.
Mai nouă Mai veche