Ionuț Moșteanu neagă armistițiul cu Andrei Ciutac: „Singurul numitor comun este că sunt sub contract cu Foresta”

Antrenorul Ionuț Moșteanu a infirmat declarația făcută duminică de președintele clubului Foresta Suceava, Andrei Ciutac, cu privire la un acord rezultat din negocierile dintre cele două părți după conflictul generat de cantonamentul din Croația. 

„Ionuț Moșteanu continuă la Foresta. Dupa lungi discuții am ajuns la un numitor comun”, a transmis, duminică, Andrei Ciutac

De celalaltă parte, antrenorul Ionuț Moșteanu spune că de fapt nu ar fi ajuns la o înțelegere cu președintele clubului. 

„Am văzut declarația domnului președinte Ciutac în care spunea că după lungi discuții am ajuns la un numitor comun. Singurul numitor comun este că sunt sub contract cu ACS Foresta”, a declarat astăzi Ionuț Moșteanu.

Conflictul dintre antrenorul Ionuț Moșteanu și președintele Andrei Ciutac a izbucnit public la câteva zile după Revelion. Lotul Forestei a fost convocat pentru un cantonament în Croația, iar această decizie a stârnit nemulțumirea antrenorului. 

Moșteanu a afirmat că decizii privind lotul de jucători și organizarea cantonamentului au fost luate de conducerea clubului fără acordul lui, iar asta a dus la conflictul cu președintele.

La rândul lui, Andrei Ciutac a invocat o serie întreagă de nemulțumiri cu privire la pretențiile exagerate ale antrenorului, pretenții care nu pot fi asigurate de o echipă de Liga a III-a.

Lui Moșteanu i s-a comunicat printr-o adresă scrisă că nu va face deplasarea în Croația și nu va mai conduce antrenamentele echipei. La ora programată pentru plecarea în cantonament, Ionuț Moșteanu s-a prezentat la hotelul unde sunt cazați jucătorii, dar angajați ai unei firme de pază și protecție nu i-au permis urcarea în autocar.

La rândul lor, jucătorii au refuzat deplasarea, dar s-au răzgândit după ce au fost informați că neîndeplinirea obligațiilor față de club poate duce la rezilierea contractelor. 

Cu trei etape înainte de încheierea sezonului regulat, Foresta Suceava ocupă locul al doilea în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, la un punct distanță de liderul Dante Botoșani, și este calificată matematic în play-off.


Articole pe aceeași temă:
Mai nouă Mai veche