Reţeaua Regina Maria a cumpărat Centrul Medical Bucovina şi va investi cel puţin 1,5 milioane de euro pentru modernizare şi deschiderea unui laborator de analize medicale

Reţeaua Regina Maria a cumpărat pachetul integral de acţiuni al Centrului Medical Bucovina, furnizor de servicii de imagistică din Suceava şi va investi cel puţin 1,5 milioane de euro pentru modernizarea centrului şi deschiderea unui laborator de analize medicale.

„În pofida contextului actual, avem un buget de investiţii similar anilor trecuţi, de peste 20 de milioane de euro şi continuăm accelerat strategia noastră de dezvoltare, cu scopul de a deservi cât mai mulţi pacienţi, din toate colţurile ţării. Astfel, 2022 va fi un nou an al investiţiilor, priorităţile fiind extinderea reţelei şi dezvoltarea continuă a infrastructurii medicale din România, precum şi a instrumentelor digitale – telemedicina şi teleradiologia, care au rolul de a oferi acces la medicină de calitate, chiar şi pacienţilor din zone cu deficit de medici”, a declarat Fady Chreih, CEO al Reţelei de sănătate Regina Maria, citat de Ziarul Financiar.

Centrul Medical Bucovina a fost deschis în 2011, având în prezent două sedii, ambele în Suceava, şi acoperă 20 de specialităţi medicale.

Centrul a avut anul trecut o cifră de afaceri de 2,5 milioane de euro, clinicile având o echipă de 80 de cadre medicale şi personal auxiliar.

Centrul Medical Bucovina a fost deţinut înainte de tranzacţie de către Cristian Adomniţei, fost ministru al Educaţiei în 2008, din partea PNL. Adomniţei a avut 45% din acţiuni, iar restul au fost de­ţinute de Dan Gabriel Iacob, tot 45%, şi de medicul Adrian Tătăranu, cu 10%. Anterior, şi omul de afaceri Dan Fiterman a fost implicat în busi­ness, de­ţinând 30% din acţiuni prin inter­mediul Arcadia Medical Center, pe care le-a vândut ulterior către restul acţionarilor, ieşind din companie.

În urma acestei tranzacţii, Regina Maria ajunge la un portofoliu de peste 35 de companii achiziţionate.

Compania, cel mai mare jucător de pe piaţa servi­ci­ilor medicale private, de­ţi­nu­­tă de fondul de in­ves­tiţii Mid Europa Partners, estimează pentru acest an că va depăşi pragul de 300 mil. euro cifră de afaceri, iar buge­tul de investiţii se va menţine la 20 mil. euro.

În 2020 reţeaua a avut afa­ceri consolidate de 237 mil. euro în 2020, în creştere cu 23%.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.