Două persoane rănite de explozia unei butelii urmată de un incendiu, la Bădeuți

Două persoane au fost rănite, marți la amiază, în localitatea Bădeuți, orașul Milișăuți, județul Suceava, după ce o butelie a explodat, iar deflagrația a provocat un incendiu. 

O butelie a explodat marți, 15 martie 2022, în jurul amiezii, într-o gospodărie din localitatea Bădeuți. Deflagrația a fost urmată de un incendiu care a cuprins casa de locuit. 

Intervin pompierii militari, cu doua autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Proprietarii au fost răniți și primesc îngrjiri medicale.
 
Barbatul în vârstă de 66 de ani are arsuri la nivelul picioarelor, iar femeia, în vârstă de 52 de ani, la nivelul abdomenului. Cele doua victime vor fi transportate la spital.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.