Ruinele Curții Domnești din Suceava, afișate pe postere în stațiile de autobuz de Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor

În fiecare an, pe 18 aprilie, este sărbătorită Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor.

Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor - ICOMOS a stabilit această dată în 1982 si a adoptat-o anul următor, în cadrul celei de-a 22-a Conferinţe Generale a UNESCO.

Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor este dedicată celebrării şi promovării patrimoniului cultural, reprezentând totodată o oportunitate de a atrage atenţia asupra diversităţii, a importanței acestuia, dar şi asupra vulnerabilităţii sale.

De asemenea, sunt arătate eforturile necesare protecţiei şi conservării acestui patrimoniu, dar şi ce înseamnă pentru întreaga omenire conservarea sa.

ICOMOS propune, în fiecare an, o temă pentru manifestările şi activităţile ce urmează a fi organizate cu prilejul Zilei internaţionale a monumentelor şi siturilor.

Tema din 2022 este „Patrimoniul și climatul”.

Muzeul Național al Bucovinei și Primăria Municipiului Suceava marchează această zi, prin afișarea în spațiul public (36 de stații de autobuz), a unor postere despre Curtea Domnească din Suceava.

Încercăm astfel să creștem gradul de conștientizare a comunității, invitând totodată la reflecție și responsabilitate colectivă asupra conservării patrimoniului arhitectural şi arheologic din Municipiul Suceava.
Mai nouă Mai veche