FOTO Proiect de prevenire a violenței școlare și victimizării minorilor inițiat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava

În perioada aprilie – mai 2022, se desfășoară la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Suceava, proiectul ,,Spune NU violenței în școală!”. Proiectul se adresează claselor din ciclul primar și este coordonat de doamna director adjunct Iacob Cezara Andreia și doamnele profesor pentru învățământ primar Mireuță Mariana și Ștefănel Luminița.

Activitățile propuse în cadrul acestui proiect educațional includ, pe lângă diseminarea de materiale informative, activităţi cu elevii în colaborare cu agenți de poliție și seminarii cu părinţii. Aceştia sunt instruiți să identifice cazurile de victimizare şi să gestioneze situaţiile conflictuale.

Proiectul își propune o îmbunătățire a capacității școlii de a se mobiliza și a mobiliza părinții și comunitatea locală în rezolvarea actelor de violență în școală și acasă, precum și diminuarea sau eliminarea cauzelor care le declanșează, sensibilizarea copiilor privind consecințele actelor de violență, îmbunătățirea gradului de implicare voluntară a elevilor în activități de prevenire.

O temă aparte în cadrul proiectului o reprezintă și riscul victimal generat de mediul on-line și siguranța pe internet.

Până în prezent polițiștii de prevenire din cadrul IPJ Suceava dar și polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o serie de activități de informare și conștientizare a pericolelor lumii virtuale, beneficiari fiind peste 100 de elevi ai colegiului dar și 50 de părinți.


Lumea virtuală, asemenea celei reale, prezintă o serie de riscuri. Atunci când vorbim de utilizarea Internetului de către copii şi tineri o parte dintre aceste riscuri se referă la: hărţuire şi ameninţare, furt de date personale, expunere la materiale ilegale sau cu conţinut „dăunător”, pornografie sau ademenire a minorilor către diverse comportamente riscante.


RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢI

- Supravegheaţi activitatea copilului dumneavoastră pe Internet.

- Folosiţi Internetul împreună cu copiii, căutaţi cu ei informaţii care să-i intereseze.

- Aşezaţi computerul conectat la Internet într-o zonă deschisă, de unde puteţi uşor supraveghea copilul, de preferat în camera de zi.

- Folosiţi anumite mecanisme de control parental şi instalaţi instrumente de filtrare a Internetului, ca măsuri suplimentare de supraveghere.

- Arătaţi copilului cum să folosească setările de siguranţă.

- Învaţaţi copiii să nu dea niciodată date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.

- Explicaţiile copiiilor că nu este bine să stabilească, fără acceptul dvs., întâlniri cu persoane pe care le cunosc doar de pe Internet. Discutaţi despre riscurile la care se pot expune.

- Încurajaţi-vă copii să vă spună dacă cineva din mediul on-line îi face să se simtă inconfortabil ori le provoacă teamă.

- Încurajaţi-vă copilul să aibă o atitudine responsabilă, cuviincioasă inclusiv pe Internet, să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii.

- În cazul în care sesizaţi schimbări negative în comportamentul copiilor, discutaţi cu aceştia şi încercaţi să aflaţi cauzele care au generat aceste modificări. Discutaţi cu cadrele didactice şi apelaţi la specialişti care vă pot oferi sprijin în gestionarea situaţiei.

- Pentru faptele abuzive din on-line, răspunderea e în off-line, adică în mediul real.

- Internetul poate crea dependență. Nu lăsați copiii să petreacă ore în șir în fața ecranului, stabiliți de comun acord un program de utilizare a calculatorului și oferiți-le alternative de petrecere a timpului liber.

- Nu folosiți dispozitivele electronice ca alternativă la lipsa de disponibilitate de a petrece timp cu copiii dumneavoastră. Internetul nu poate înlocui afecțiunea, conversația și educația pe care le pot oferi numai parinții în timpul petrecut impreună cu copiii. Daca acest timp este pierdut, riscurile utilizării greșite a Internetului devin din ce în ce mai mari.


RECOMANDĂRI PENTRU COPII

- Nu oferi persoanelor întâlnite pe Internet informaţii personale despre tine sau familia ta.

- Nu spune parola de la e-mail-ul tău altor persoane în afara părinţilor; dacă le comunici această parolă prietenilor sau altor persoane, acestea pot trimite mesaje jignitoare în numele tău sau pot intra pe site-uri interzise.

- Dacă vrei să te întâlneşti cu o persoană pe care ai cunoscut-o pe Internet, anunţă-ţi părinţii anterior; oamenii pot fi foarte diferiţi de ceea ce au pretins că sunt pe Internet şi astfel poţi deveni victima traficului de persoane şi a altor întâmplări tragice.

- Evită să postezi pe Internet fotografii care te surprind în ipostaze indecente; acestea sunt personale şi nu trebuie să ajungă la cunoştinţa oricui navighează pe Internet; ele pot fi folosite, mai devreme sau mai târziu, pentru a vă face rău, ţie sau celor apropiaţi; în plus, odată ce asemenea fotografii vor fi făcute publice, nu vei mai putea decât foarte greu să ștergi din amintirea ta trauma rușinii si umilinței la care ai fost expus. Gandește-te foarte bine înainte de a te expune într-un mod indecent dacă vrei să îți păstrezi sau să îți pierzi demnitatea de ființă umană!

- Nu uita că nu tot ceea ce citeşti sau vezi pe Internet este adevărat.

- Nu da curs îndemnurilor, sarcinilor și provocărilor pe care le primești în cadrul unor jocuri online, care fac referire la viața reală și te îndeamnă să săvârșești fapte ce îți pot pune viața în pericol sau îi pot afecta pe cei din jur.

- Nu te teme de cei care te amenință pe Internet, ca să te determine să faci ceea ce doresc ei. Ei nu au putere asupra ta, doar te păcălesc pe tine că ar avea vreo putere si doar dacă-i crezi au putere! În realitate, singura lor putere este anonimatul. În fața unor adulți responsabili, precum părinții tăi, profesorii sau polițiștii, medicii sau psihologii, agresorul tău se va dovedi mai neajutorat decât tine, pentru că el se știe vinovat. Dacă te amenință că are acces la informații confidențiale ca să îți arate că e bine informat, nu uita că în realitate are acces numai la informații care se găsesc foarte ușor pe Internet și nu dovedesc nimic. Așa că, nu ezita să anunți un adult în care ai încredere că ești victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet și vei fi protejat.

- Dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe Internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană. Nu eşti obligat să stai pe Internet mai mult decât consideri tu şi nici să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.