Tânăr prins beat la volanul unui BMW, la Mălini

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, la ora 20:05, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Fălticeni, în timp ce desfășurau activități de control al traficului rutier pe DJ 209A, pe raza localității Mălini, au oprit pentru control un autoturism BMW.

Cu ocazia controlului, s-a constatat că conducătorul auto este Nicolae Ș., de 30 de ani, și întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche