Bărbat depistat beat la volan, la Frătăuții Noi, după un apel la 112

Luni, 18 iulie 2022, la ora 00.23, Secția de Poliție Rurală Gălănești a fost sesizată prin 112 despre faptul că o autoutilitară albastră circulă pe drumurile publice din localitate, deși conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au observat pe DJ 178C, de pe raza comunei Frătăuții Noi, o autoutilitară Ford Transit care circula sinuos pe drumul public. S-a procedat la efectuarea de semnale regulamentare de oprire, însă conducătorul autoutilitarei a refuzat să oprească și și-a continuat deplasarea înspre centrul comunei Frătăuții Noi.

S-a procedat la urmărirea acestuia, ocazie cu care, după aproximativ 300 de metri, conducătorul vehiculului s-a conformat semnalelor acustice și luminoase și a oprit autoutilitara Ford Transit, de culoare albastru, pe partea dreaptă a carosabilului.

La volan a fost identificat Florin C., de 51 de ani, din comuna Dornești.

Având în vedere faptul că emana halenă alcoolică, i s-a solicitat conducătorului auto să efectueze o testare cu aparatul etilotest, ocazie cu care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, unde a refuzat să fie testat cu alcooltestul din dotarea Compartimentului Rutier Rădăuți. În continuare, s-a procedat la conducerea bărbatului la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea prelevării de mostre biologice, ocazie cu care acesta a fost de acord, în prezența personalului medical, să-i fie prelevate două mostre de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Bărbatul este posesor de permis de conducere.

A fost întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche