Buletin de presă, 16 iulie 2022 - IPJ Suceava

Bărbat reținut de polițiști pentru furt din auto

La data de 15.07.2022 au fost continuate cercetările în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt dintr-un autoturism de pe raza orașului Gura Humorului, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1 Cod Penal, infracțiune comisă la data de 02.07.2022.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 22 ani, fără forme legale în orașul Gura Humorului.
Prin ordonanța din data de 15.07.2022 s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, cel în cauză fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.
În cauză se vor continua cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prev. și ped. de art. 228, alin. 1 Cod Penal.


Polițiștii atenționează din nou bicicliștii și mopediștii cu privire la respectarea legislației rutiere

La data de 15.07.2022, în jurul orelor 19:57, lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 2E, pe raza localităţii Vârfu Dealului, jud. Suceava, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
S-a stabilit că la data de 15.07.2022, în jurul orelor 19:55, un bărbat de 62 ani, din mun. Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, în timp ce conducea trotineta electrică pe DN2E, pe raza localităţii Vârfu Dealului, s-a dezechilibrat, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 62 ani, care a fost transportat la Spitalul orășenesc Gura Humorului.
Conducătorul trotinetei electrice care emana halenă alcoolică, nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite, recoltându-i-se o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei oraş Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă (autoaccidentare), faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 1 din C.P..


La data de 15.07.2022, orele 21:46, lucrătorii de poliție din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr.7 Mălini, au fost sesizaţi prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat a căzut de pe bicicletă pe raza satului Poiana Mărului, comuna Mălini, jud. Suceava.
S-a stabilit că la data de 15.07.2022, în jurul orei 21:40, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe D.J. 209B Poiana Mărului, un bărbat din localitate, s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 1,85 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a declarat că nu a fost victima vreunui accident rutier sau vreunei infracțiuni, ci s-a autoaccidentat, acesta fiind sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002.


În contextul în care zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea bicicliștilor, polițiștii reamintesc câteva recomandări preventive:
  • Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse numai pe un singur rând, iar dacă pe direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclete, semnalizată ca atare, conducătorii acestora sunt obligaţi să circule numai pe această pistă.
  • Se recomandă ca, în circulaţia pe drumurile publice, biciclistul să poarte cască de protecţie omologată;
  • Bicicliștii trebuie să semnalizeze din timp intenția efectuării unei manevre astfel: braţul stâng întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre stânga sau de a depăşi; braţul drept întins orizontal atunci când intenţionează să schimbe direcţia de mers spre dreapta; braţul drept întins orizontal balansat în plan vertical atunci când intenţionează să oprească; se recomandă asigurarea temeinică la efectuarea oricărei manevre;
  • Atunci când traversează drumul public pe trecerea pentru pietoni, biciclistul va face aceasta pe lângă bicicletă;
  • Bicicliștii sunt obligați să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, pe timpul nopții și atunci când vizibilitatea este redusă; pentru a fi vizibili în trafic, purtarea acesteia se recomandă și pet imp de zi;
  • Pe timpul circulaţiei pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate;
  • Bicicliștilor le este interzis să circule fără a ține cel puţin o mână pe ghidon şi ambele picioare pe pedale, ori fără a menține contactul ambelor roți cu solul;
  • De asemenea, este interzisă circulația cu bicicleta atunci când conducătorul acesteia se află sub influența băuturilor alcoolice;
  • Transportul unei alte persoane pe bicicletă este interzis, cu excepţia situaţiei când vehiculul este construit şi/sau echipat special pentru transportul altor persoane; copilul în vârstă de până la 7 ani poate fi transportat pe bicicletă, de către un adult, numai dacă vehiculul este prevăzut din construcţie cu un suport special, sau dacă are montat un dispozitiv omologat.


Dosare penale la regimul rutier

La data de 15.07.2022, orele 21:21, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza satului Mănăstirea Humorului, au oprit pe DJ 177 pentru control autoturism condus de un bărbat de 32 ani, domiciliat în oraș Gura Humorului, jud. Suceava.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că șoferul figurează cu permisul de conducere suspendat începând cu data de 01.06.2022 până la data de 30.07.2022.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. şi ped. de art. art. 335, alin. 2, din C.P., cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de Poliție Mănăstirea Humorului.


La data de 15.07.2022, în jurul orei 21.50, o patrulă de poliție din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, pentru asigurarea climatului de siguranță publică, dirijarea și controlul traficului rutier cu autospeciala, pe str. Calea Bucovinei, pe raza orș. Vicovu de Sus, a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un moped, care se deplasa din direcția com. Vicovu de Jos spre com. Straja prin efectuarea semnalelor regulamentare de oprire.
Acesta și-a continuat deplasarea și ajungând în intersecția cu str. Calea Bucovinei, a virat spre str. George Călinescu iar după aproximativ 500 m a fost ajuns de echipajul de poliție.
Conducătorul mopedului a fost identificat în persoana unui bărbat de 40 ani, din orașul Vicovu de Sus, județul Suceava. Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Fiind verificat în bazele de date s-a stabilit că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie, de asemenea nici mopedul nefiind înmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) din Codul Penal și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neânmatriculat”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 334 alin. (1) din Codul Penal de către polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus.
Mai nouă Mai veche