Un tânăr beat s-a accidentat după ce s-a izbit cu mopedul în oglinda unui Mercedes, la Basarabi. Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru trei infracțiuni

Duminică, 10 iulie 2022, în jurul orei 17:50, Gabriel P., de 17 ani, din comuna Preutești, în timp ce conducea un moped neînregistrat pe drumul comunal Basarabi nu s-a asigurat la trecerea pe lângă un autotursm Mercedes Benz, care era oprit pe partea carosabilă, i-a acroșat oglinda dreapta, după care a căzut pe carosabil.

În urma producerii accidentului a rezultat accidentarea ușoară a conducătorului mopedului, care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-a stabilit diagnosticul de „traumatism cranio-facial, contuzii ușoare”, fiind transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații suplimentare.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificările efectuate în baza de date s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie sau subcategorie de autovehicule.

Conducătorul mopedului nu purta cască de protecție.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducere fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul neînmatriculat sau înregistrat” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche