Bărbat cu permisul reținut depistat la volanul unui Mercedes cu numere de Irlanda, în centrul municipiul Rădăuți

Marți, 9 august 2022, la ora 13.05, pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, județul Suceava, o patrulă de poliție a procedat la efectuarea semnalului reglamentar de oprire a unui autoturism Mercedes-Benz cu număr de înmatriculare de Irlanda, acesta oprind pe partea dreaptă, pe strada 1 Mai.

La volanul autoturismului a fost identificat Romică Ș., în vârstă de 37 de ani, din satul Măneuți, comuna Frătăuții Vechi, care a prezentat pentru control cartea de identitate, declarând faptul că nu are asupra sa permisul de conducere și actele autoturismului fiindcă mașina ar aparține unui prieten.

Având în vedere cele de mai sus, s-a procedat la verificarea în baza de date a Poliției Române a permisului de conducere, ocazie cu care s-a constatat faptul că acesta figurează în evidența auto „cu restricții - reținut”.

Conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă că este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Mai nouă Mai veche