Buletin de presă, 3 august 2022 - IPJ Suceava

Mandat pus în executare de polițiști

La data de 02.08.2022, ora 14.15, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au primit spre executare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la data de 02.08.2022 de către Judecătoria Suceava – Compartimentul Executări Penale, privind pe un bărbat din sat Costâna, comuna Todirești, județul Suceava, care a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 (unu) an, 9 (nouă) luni și 10 (zece) zile de închisoare.
Având în vedere aceste aspecte, polițiștii din cadrul SPR 5 Dărmănești s-au deplasat în localitatea Costîna, unde în urma activităților imvestigativ – operative au procedat la identificarea persoanei condamnate.
I s-a adus acestuia la cunoștință conținutul mandatului după care a fost imobilizat prin încătușare și condus la sediul SPR 5 Dărmănești.
Bărbatul a fost condus și depus în Penitenciarul Botoșani, în vederea executării pedepsei privative de libertate la care a fost condamnat.


Evenimente rutiere pe fondul traversării neregulamentare a pietonilor

Indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă în luna noiembrie cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judeţului Suceava. Aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.
Și în cursul zilei precedente s-au înregistrat două accidente rutiere cu implicarea pietonilor.



Astfel, la data de 02.08.2022, în jurul orelor 1320, un bărbat de 53 ani din orașul Gura Humorului, jud. Suceava, a condus autoutilitara pe str. Piața Republicii, în localitatea Gura Humorului, jud. Suceava și a surprins şi accidentat ușor pe doi pietoni de 42 de ani și de 10 ani, din or. Gura Humorului, jud. Suceava, care s-au angajat în traversarea neregulamentară a părţii carosabile, din dreapta spre stânga, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător.
Victimele au primit îngrijiri medicale însă nu au rămas internate.
Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 1 și 4 din C. pen..


În ziua de 02.08.2022, în jurul orelor 1545, un bărbat de 32 de ani, din com. Bălcăuți, jud. Suceava, în timp ce conducea autoutilitara pe str. Mihail Kogălniceanu din orașul Gura Humorului, a surprins şi accidentat pe o tânără de 17 ani, din com. Sucevița, jud. Suceava, care se angajase în calitate de pieton în traversarea neregulamentară a părţii carosabile, de la stânga spre dreapta, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător, în fugă.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. 1 și 4 din C. pen..


Atragem atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.
Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă.
Mai importantă decât aceste sancţiuni este însă viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebui să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea.

În aceste condiţii poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.


Atenție la consumul de alcool sau substanțe interzise la volan!

Echipajele de poliție sunt în permanență în teren pentru siguranța traficului și pentru identificarea șoferilor care pun în pericol siguranța rutieră consumand alcool sau substanțe intezise la volan. Și în cursul zilei de ieri polițiștii au prevenit potențiale tragedii identificand la timp șoferi băuți la volan.


La data de 02.08.2022, orele 20.20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca aflați în serviciul de patrulare, au oprit pentru control, pe DC neclasificat din com. Arbore, autoturismul condus de un bărbat de 32 ani, din comuna Arbore, jud. Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, având o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză ne-am sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehivcul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul Penal, dosar penal care urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Arbore.


La 03.08.2022, în jurul orelor 00.05, patrula din cadrul SPR 12 Preutești, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti a oprit pe DJ 208 C pe raza com. Preutești, sat Preutești, autoturismul condus de către un bărbat de 28 ani din satul Huși, comuna Preutești, jud. Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcoltest rezultatul fiind de 0.91 MG/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal conform art 336 alin. 1 Cod Penal ce urmează a fi soluționat procedural sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.


Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a judeca distantele corect, precum si nivelul de risc), vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale. De asemenea, alcoolul scade presiunea arterială și reduce capacitatea de a fi conștient și afectează respirația, creând senzația de anestezie generală.
Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o alcoolemie în aerul expirat de până la 0,40 mg/l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și permisul suspendat pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această alcoolemie vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani. Aceleași pedepse se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise.

Siguranța rutieră este o prioritate a polițiștilor suceveni. Obiectivul nostru nu este în mod neapărat încarcerarea persoanelor care nesocotesc legea, ci conștientizarea de către acestea și de către ceilalți participanți la trafic a consecințelor iresponsabilității în trafic.
Obiectivul nostru este SIGURANȚA RUTIERĂ – iar pentru atingerea acestui deziderat vom continua să acționăm cu profesionalism, să desfășurăm activități preventive dar să aplicăm, totodată, cu fermitate legea.
Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Mai nouă Mai veche