O tânără se plimba prin Suceava cu o mașină cu numerele roșii expirate, dar a fost prinsă de polițiști și i-au întocmit dosar penal

Luni, 8 august 2022, la ora 16:45, patrula de poliție din cadrul Poliției Municipiului Suceava - Biroul Rutier, în timp ce se afla în serviciul de supraveghere și control a traficului rutier pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava, a oprit pentru control, în dreptul magazinului Metro, un autoturism Fiat Skudo cu număr de înmatriculare provizoriu, care circula din direcția Galeria către Metro. 

La volan a fost identificată Maria B., de 37 de ani, din municipiul Suceava.

Autorizația de circulație provizorie pentru autoturismul Fiat Skudo era expirată, aceasta fiind valabilă din data de 1 februarie 2022 până la data de 2 martie 2022, fiind depășit și termenul celor 90 de zile de valabilitate de la finalizarea stării de alertă (8 iunie 2022).

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Mai nouă Mai veche