FOTO Șofer din Suceava implicat într-un accident mortal, la Tețcani

Sâmbătă, 10 septembrie, în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN2 / E85, în localitatea Tețcani din județul Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că în timp ce conducea un autoturism în localitatea Tețcani, un bărbat de 53 de ani, din județul Suceava, ar fi surprins și accidentat, în condiții care vor fi stabilite în cursul cercetării penale, o femeie de 63 de ani, din Tețcani, care se afla angajată în traversarea străzii.

Din nefericire, în urma impactului a rezultat decesul femeii de 63 de ani.

Din primele informații se pare că victima ar fi traversat strada la aproximativ 30 de metri după o trecere de pietoni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.
Mai nouă Mai veche