Fals producător de mobilă de lux reținut în arest după ce a țepuit 11 persoane cu 50.000 de euro

După documentarea activității infracționale, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava au completat materialul probator și au dispus reținerea pentru 24 de ore față de Vlăduț Luchian, de 38 de ani, care a înșelat mai multe persoane, cauzându-le un prejudiciu de peste 50.000 Euro.

Luni, 24 octombrie 2022, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au pus în executare doua mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Suceava, la imobile amplasate în municiiul Suceava, judeţul Suceava, locuinţă utilizată de suspectul în cauză, cât şi la sediul unei unități economice pe care acesta o administrează în satul Dealu, comuna Zvoriştea, județul Suceava.

În cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul de 38 ani, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, în formă continuată (11 acte materiale) prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 din Codul penal cu aplic. prev. art. 35 alin. 1 din Codul penal.

Din cercetările efectuate și din materialul probator administrat, s-a stabilit că în perioada 22 februarie 2020 - 02 martie 2022, la intervale la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţie directă, bărbatul de 38 ani, în calitate de administrator al societății comerciale SC Allform Group SRL (fostă SC Vil Group Concpt SRL), folosind ca mijloace frauduloase contracte de prestări servicii și facturi proforme pentru vânzarea/achiziția unor piese de mobilier, a indus în eroare 11 persoane vătămate, prezentându-le ca adevărat faptul mincinos că le va executa și livra mobilerul comandat, în scopul de a obţine în mod injust plățile efectuate de părțile civile în avans, cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de 279.600 de lei.

Pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, suspectul a promovat societatea comercială pe internet, unde a creat site-ul www.vdesigning.ro şi pe Facebook, unde a creat pagina „Mobilă exclusivistă”, în cuprinsul cărora se prezenta în mod ireal drept producător naţional de mobilier din PAL şi MDF vopsit.

Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost ridicate în vederea cercetărilor telefoane mobile, dispozitive electronice şi documente contabile utile soluţionării cauzei.

De asemenea, după audierea suspectului s-a luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 25 octombrie 2022, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul de 38 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale pentru stabilirea întregii activități infracționale, urmând a se dispune prin unitatea de parchet competentă.

În februarie 2020, bărbatul a fost trimis în judecată într-un alt dosar în care a fost cercetat pentru că a prejudiciat 45 de clienți cu suma de 828.900 de lei.

2 comentarii:

Un produs Blogger.