Tânăr arestat 30 de zile pentru că a fost prins beat și fără permis la volan, la Preutești

La data de 16 noiembrie 2022, orele 20.13, organele de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Preutești au oprit pentru un control în trafic autoturismul Audi care se deplasa pe drumul județean 208 din satul Preuteşti, comuna Preuteşti, județul Suceava, din direcția Dolhești către Fălticeni. La volan a fost identificat Andrei Toma, de 30 de ani, din satul Basarabi, comuna Preutesti.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat la ora 20:18 cu aparatul etilometru rezultatul testului fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului alcoolemiei în sânge.

Tot din cercetari a rezultat faptul ca bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au continuat cercetările și la data de 18 noieembrie 2022 tânărul a fost prezentat Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă, fapt pentru care judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni și a emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile față de inculpatul Andrei Toma, începând cu data de 18 noiembrie 2022 până la data de 17 decembrie 2022 sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Suceava.
Mai nouă Mai veche