VIDEO Accident grav la Păltinoasa. Un bărbat se zbate între viață și moarte după impactul dintre două mașini

Un grav accident rutier s-a produs marți diminață, în jurul orei 07:17, pe DN 17, în apropiere de comuna Păltinoasa.

Au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu echipament pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident au fost implicate două autoturisme din care au rezultat patru victime transportate la spital. Una dintre victime a rămas încarcerată și a fost extrasă din autoturism, de către pompierii militari, în stare de inconștiență.

Tânărul în vârstă de 20 de ani a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor politraumatizat, comatos, instabil hemodinamic. Pacientul a necesitat intubație și ventilare mecanică, prezentând traumatism cranio-cerebral, traumatism la nivelul coloanei cervicale, traumatism toracic cu multiple fracturi si hidropneumptorax drept, traumatism abdominopelvin cu afectare splenică, renala dreapta și multiple fracturi de bazin. Pacientul a fost internat pe secția de chirurgie, urmând a fi supus de urgență unei intervenții chirurgicale. Conform medicilor, prognosticul este rezervat. 

Mai nouă Mai veche