Trei studente USV au participat la un concurs de scriere plurilingvă

Vineri, 25 noiembrie 2022, trei studente de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, au participat, împreună cu alţi 60 de studenţi francofoni, la un atelier de scriere plurilingvă organizat în format hibrid la INSPE Angers.

Proiectul a fost organizat de Universităţile din Angers şi Le Mans (Franţa), în parteneriat cu cinci universităţi: Universitatea Kassel (Germania), Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea Mohamed Boudiaf din M’sila (Algeria), Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (România) şi Universitatea An-Najah (Palestina). Programul a inclus mai multe activităţi, printre care o întâlnire cu Kahina Ayyegag-Hamami şi Valentina Semeghini, reprezentanţi ai editurii SALANG, cu o bogată experienţă în publicarea de cărţi în variante multilingve, un atelier de descoperire a literaturii plurilingve pentru copii, animat de conf. univ. dr. Isabelle Audras (Universitatea Le Mans) şi conf. univ. dr. Nadja Maillard-De La Corte Gomez (Universitatea Angers), precum şi un atelier de scriere plurilingvă.

Scopul acestui maraton de creaţie literară a fost rescrierea unei poveşti multilingve, care să pună în evidenţă toate limbile vorbite de studenţii participanţi. Povestea aleasă pentru atelier a fost Regele Broască (Le Roi grenouille), de Fraţii Grimm. Studenţii au avut libertatea de a adăuga noi personaje, de a modifica povestea, ambianţa unor scene sau chiar deznodământul. Atelierul a fost o premieră atât în ceea ce priveşte durata sa (peste 6 ore), cât şi numărul limbilor străine folosite. Cei peste 60 de participanţi au utilizat 50 de limbi diferite, printre care unele foarte rare, precum broushiski (nordul Pakistanului) sau ndjuka (o limbă creolă vorbită în Surinam şi estul Guianei).

Universitatea « Ştefan cel Mare » din Suceava a fost reprezentată de studentele Marta Ştefania Vizir şi Teodora Ungureanu (programul de masterat Teoria şi practica traducerii, anul I) şi Simona-Rodica Vasilciuc (programul de licență Limba și literatura franceză – Limba și literatura spaniolă, anul III), coordonate de lector univ. dr. Mariana Şovea. Acestea au rescris povestea Regelui Broască utilizând trei limbi cunoscute – română, franceză şi engleză, exerciţiu care le-a testat creativitatea, originalitatea, abilitatea de a traduce adecvat, dintr-o limbă în alta, expresii specifice poveştilor. Discuţii interesante au avut loc şi pe marginea textului în sine, precum şi a elementelor care diferenţiază povestea de la un spaţiu cultural la altul.

Proiectul va continua pe data de 14 decembrie cu o masă rotundă pe tema scrierii şi traducerii multilingve, organizată tot în regim hibrid, care va fi animată de conf. dr. Isabelle Cros, de la Universitatea Aix-Marseille, şi Florian Targa (traducător şi animator de ateliere plurilingve), ambii laureaţi ai Institutului Naţional al Limbilor şi Civilizaţiilor Orientale (INALCO) Paris pentru scrierea de nuvele plurilingve. Cu această ocazie, se vor discuta şi impresii referitoare la atelierul organizat în noiembrie.

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea din Angers au strânse relaţii de colaborare, atât în cadrul schimburilor Erasmus+, cât şi pe plan ştiinţific, fiind iniţiate mai multe proiecte în parteneriat, în special în domeniul didacticii şi al traducerii.

USV
Mai nouă Mai veche