VIDEO Incendiu la o gospodărie din Băișești. Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai SVSU Cornu Luncii, au intervenit duminică, 18 decembrie 2022, cu patru autospeciale de stingere, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din satul Băișești, comuna Cornu Luncii. Incendiul a fost anunțat la 112 la ora 00:29.

La sosirea echipajelor, ardea o anexă gospodărească cu posibilități de propagare la o altă anexă și la casa de locuit.

Au ars anexa gospodărească, construită din lemn, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Au mai ars aproximativ 1 metru cub lemn de foc și circa 1 tonă cereale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică (scurcircuit).

Incendiul a fost lichidat la ora 2:45, iar pompierii au salvat construcția anexa și casa de locuit din proximitate.

Mai nouă Mai veche