Buletin de presă, 20 ianuarie 2023 - IPJ Suceava

Sancțiuni contravenționale în valoare de 11.600 de lei aplicate de polițiști

În data de 19.01.2023, în intervalul orar 10.00 – 12.00, Poliţia Municipiului Vatra Dornei a organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului legal de viteză și a depășirilor neregulamentare, ocazie cu care au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.600 de lei.
În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut în vederea suspendării 7 permise de conducere și au constatat 1 infracțiune la regimul rutier.


Material lemnos confiscat de polițiști

La 19.01.2023, ora 15.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe raza localității, autoutilitara condusă de un localnic de 64 de ani, care transporta conform avizului de însoțire, cantitatea de 2,52 mc cherestea tivită de esență rășinoase.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că bărbatul de 64 de ani a transportat în mod repetat material lemnos cu același mijloc de transport și în baza aceluiași aviz de însoțire.
Polițiștii au cerut sprijinul specialiștilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că bărbatul de 64 de ani transporta acntitatea de 1,62 mc cherestea de esență rășinoase.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 1.410 lei a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.


Eveniment rutier cercetat de către polițiști

La 19.01.2023, ora 06.30, în timp ce conducea vehiculul pe strada Petru Rareș din municipiul Suceava, la intersecția cu strada Dimitrie Dan, un bărbat de 36 de ani din comuna Șcheia a surprins și accidentat un bărbat de 48 de ani din județul Ilfov angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
Din evenimentul rutier a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanți la trafic au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Dosare penale la regimul rutier

La 19.01.2023, ora 09.15, în timp ce conducea autoutilitara pe DN2E85 spre municipiul Fălticeni, un bărbat e 65 de ani din municipiul Fălticeni a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus în fața sa de un bărbat din comuna Bogdănești, care a fost proiectat în microbuzul condus de un bărbat din județul Iași.
Din evenimentul rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 65 de ani din municipiul Fălticeni are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


La 19.01.2023, în jurul orei 11.30, un echipaj rutier din cadrul Poliției Municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe raza localității Poiana Stampei, autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani din județul Bistrița Năsăud, surprins de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce rula cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum unde limita legală este de 40 km/h.
În urma verificărilor efectaute de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul de 44 de ani are permisul de conducere suspendat pentru abateri la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


La 19.01.2023, ora 12.00, o patrulă din cadrul Secţiei 12 Poliţie Rurală Preuteşti a oprit pentru control pe DJ 208 în localitatea Valea Glodului, motocicleta condusă de un bărbat de 21 de ani din comuna Vulturești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că motocicleta nu este înmatriculată, iar bărbatul de 21 de ani nu posedă permis corespunzător pentru a conduce un astfel de vehicul.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.


La 19.01.2023, ora 20.30, o patrulă din cadrul Poliției Orașului Siret a oprit pentru control pe strada Libertății din localitate, autoturismul condus un localnic de 54 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


La 20.01.2023, ora 00.22, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a oprit pentru control pe raza satului Brodina, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


La 20.01.2023, ora 01.28, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a oprit pentru control pe strada Iazului din localitate, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 24 de ani nu posedă permis de conducere.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat atât testarea cât și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În autoturism se afla și proprietarul, un alt localnic, care a declarat că a încredințat vehiculul bărbatului de 24 de ani, spre a fi condus pe drumurile publice, deși avea cunoștință despre faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și ,,încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche