Atașatul cultural al Ambasadei SUA la București, vizită la USV

Joi, 23 februarie, William J. O’Connor, atașat cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, a susținut prelegerea Cultural Diplomacy: A Pillar of U.S. - Romania Bilateral Relations, organizată de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și moderată de lector univ.dr. Codruț Șerban.

Conferința s-a adresat studenților USV, având drept scop punerea în prim plan a discuțiilor privind diplomația culturală, precum și a celor legate de relațiile bilaterale dintre SUA și România. Domnnul O’Connor a făcut o succintă prezentare a carierei sale politice și a oferit detalii privind atribuțiile pe care acesta le are în cadrul Ambasadei SUA la București. Discursul invitatului s-a axat pe trecerea în revistă a situației politice actuale, dominată de conflictul militar de la granița țării noastre, și pe clarificarea unor aspecte teoretice privind importanța securității politice și economice în situațiile de criză. Ulterior, discuția s-a îndreptat către diplomația culturală și transferul cultural româno-american, prin promovarea, acceptarea și înțelegerea diferențelor și asemănărilor culturale. Domnul O’Connor a afirmat faptul că „diplomația funcționează perfect atunci când aceasta este exercitată în baza relațiilor interpersonale, fapt ce consolidează legăturile politice”.

În a doua parte a întâlnirii, studenții prezenți la eveniment, au fost încurajați să adreseze întrebări și să se angajeze în discuții privind diplomația, în general. Schimbul de replici și opinii a fost unul sincer și educativ.

În încheiere, William J. O’Connor a vorbit despre importanța și puterea unei comunități de a schimba lumea, reamintind de ajutorul umanitar extraordinar pe care oamenii din zona Bucovinei l-au oferit celor refugiați din calea războiului din Ucraina.

Ulterior, domnul O’Connor a avut o întrevedere cu prof.univ.dr.ing. Valentin Popa, rectorul USV, în cadrul căreia s-a discutat despre contextul geopolitic actual și multiplele sale implicații, despre situația studenților suceveni care provin din Ucraina și din Republica Moldova, dar și despre posibilitatea dezvoltării unei colaborări mai apropiate între cele două instituții.
Mai nouă Mai veche