Oastea Domnului împlinește un secol de la înființare. Aniversarea va fi celebrată printr-un amplu eveniment la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” Suceava

Joi, 23 martie 2023, s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, în sala Gherasim Putneanul a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților întâlnirea preoților care au în parohiile pe care le slujesc membrii ai Oastei Domnului, cu părintele profesor doctor Vasile Mihoc, președinte a „Asociației Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române” Sibiu în vederea stabilirii unor direcții pentru bunul mers al lucrării pastoral misionare.

În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte ce țin de istoria și contextul în care s-a format și a apărut Oastea Domnului și direcția pe care aceasta o promova în rândul credincioșilor. În acest sens părintele profesor amintea că „scopul Oastei Domnului era ca ortodocșii să învețe să trăiască pe linia Bisericii”.

La această întâlnire au participat un număr de 17 preoți printre care PC Pr. Filaret Ruscan, consilier al sectorului Misiune Pastorală, Pr Mihoc Marian, director pentru asociații și fundații misionare din cadrul sectorului Misiune Pastorală.

Totodată la această întâlnire s-au discutat aspecte practice ce țin de misiunea preoților în parohiile pe care le păstoresc și de importanța propovăduirii unei credințe curate.

Întâlnirea s-a încheiat cu amintirea faptului că în 12.08.2023, la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Catedrala arhiepiscopală, se va organiza un eveniment amplu dedicat împlinirii unui veac de la înființarea Oastei Domnului, moment care va fi marcat liturgic, cultural și artistic.

pr. Marian Mihoc
director în cadrul sectorului Misiune Pastorală - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Mai nouă Mai veche