Symmetrica a încheiat 2022 cu afaceri de 210 mil. lei, în creştere cu 16% față de anul precedent

Producătorul de pavele Symmetrica din Suceava, deţinut de familia Stanciu, a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 210 milioane de lei (aproximativ 42,5 milioane de euro), comparativ cu 180 milioane de lei (aproximativ 36 milioane de euro) în 2021, echivalentul unei creşteri de 16,6%, arată calculele ZF pe daza datelor transmise joi de companie.

Sebastian Bobu, directorul executiv al companiei, susţine că 2022 a fost un an extrem de provocator pentru business în contextul creşterilor semnificative ale costurilor de producţie, inflaţia galopantă, explozia preţurilor la energie şi la materiile prime, până la impactul negativ al contextului economic în veniturile populaţiei.

„Cu toate acestea, investiţiile realizate în 2022 şi posibilitatea de a ne extinde liniile de business prin accesarea a tot mai multor proiecte pe zona de reabilitate a reţelelor de apă şi canal au contracarat valul de efecte negative venit din piaţă”, spune Sebastian Bobu.

Anul trecut, compania a finalizat retehnologizarea fabricii din Vereşti, Suceava, şi inaugurat unitatea din Solca, Suceava, în urma unei investiţii totale de peste 11,5 milioane de euro.

„Acest lucru ne-a oferit un avantaj competitiv mai ales în zona Moldovei. De asemenea, am creat şi primul hub tehnologic şi de producţie Symmetrica la Doaga – Mărăşeşti (jud. Vrancea) prin achiziţionarea fabricii Somaco Holding”, a mai spus Sebastian Bobu.

În perioda raportată compania a fabricat 6 milioane de metri pătraţi liniari de produse, cu 10% mai mult comparativ cu 2021, când producţia s-a situat la 5,4 milioane de metri pătraţi liniari.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei de profil, reprezentantul Symmetrica estimează că aceasta a crescut în valoare cu aproximativ 20% comparativ cu 2021, la 192 milioane de euro – efect determinat şi de majorările de preţ la produse înregistrate anul trecut, în timp ce volumul a avut un avans de aproape 15%.

„Din perspectiva noastră ca şi producător de materiale de construcţii utilizate în toate categoriile de proiecte, anul acesta am observat o creştere a cererii pentru lucrările în sistem privat, iar cele cu finanţare bugetară s-au menţinut”, spune Sebastian Bobu.

Potrivit datelor INS, în 2022 volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,9% an/an. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (plus 25,7%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (plus 20,2%) şi la lucrările de construcţii noi (plus 8,9%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile nerezidenţiale (plus 21,8%), construcţiile inginereşti (plus 13,2%) şi la clădirile rezidenţiale (plus 4,8%).

„Suntem rezervaţi când vine vorba de evoluţia pieţei în 2023. Toate dificultăţie de care aminteam mai sus se vor menţine şi în acest an şi vor avea un efect direct pe tot lanţul de aprovizionare, iar scăderea puterii de cumpărare îşi va spune cuvântul”, este de părere Sebastian Bobu.

Cu toate acestea, compania îşi menţine planurile de investiţii în acest an şi vizează inaugurarea a două noi fabrici.
Mai nouă Mai veche