Fostul primar Ilie Lungu a scăpat de pușcărie în dosarul fraudării Evaluării Naționale pentru fiul său. Pedeapsă cu suspendare pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Fostul primar al orașului Salcea, Ilie Lungu, a scăpat de închisoare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru fraudarea examenului de Evaluarea Națională pentru fiul său, în vara anului 2016. Judecătorii Curții de Apel Suceava au răsturnat sentința de pe fond și au decis suspendarea pepdepsei pe o perioadă de încercare.

Pe fond, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Ilie Lungu la trei ani și opt luni de închisoare, cu executare. Părțile au formulat apel, iar decizia definitivă a venit joi, 27 aprilie, la aproape șapte ani de la producerea faptelor. Astfel, Curtea de Apel Suceava a desfiinţat în totalitate sentinţa Tribunalului și, în rejudecare, a pronunțat pedepse mult mai blânde.

În cazul lui Ilie Lungu, Curtea de Apel a dispus încetarea procesului penal sub aspectul infracţiunii de „constituirea unui grup infracţional organizat” (în varianta iniţierii), infracțiune care între timp s-a prescris. 

Ilie Lungu a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul infracţiunii de „cumpărare de influenţă” și la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare sub aspectul infracţiunii de „dare de mită”, în formă continuată. Cele două pedepse au fost contopite, urmând să aplice inculpatului Ilie Lungu pedeapsa principală finală de 3 ani închisoare. De asemenea, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. 

Instanța a decis să suspende executarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare și a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani. De asemenea, a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Suceava și să presteze 90 de zile de muncă nremunerată în cadrul DGASPC Suceava sau a Complexului de Recuperare Blijdorp „O nouă viață” Suceava.

În cazul inculpatei Nicoleta Zettel, a fost constatată prescrierea infracțiunilor de „constituirea unui grup infracţional organizat” (în varianta constituirii), „complicitate la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, „permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată (2 acte materiale)”, „4 infracţiuni de folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, dintre care una în formă continuată (2 acte materiale)”, „6 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, din care una în formă continuată (3 acte materiale)”, „3 infracţiuni de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”, „3 infracţiuni de uz de fals” și „complicitate la uz de fals”.

Nicoleta Zettel a fost consamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul infracţiunii de „luare de mită” și la pedeapsa de 1 an închisoare sub aspectul infracţiunii de „complicitate la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri”. Cele două pedepse au fost contopite rezultând pedepasa principală de 2 ani şi 4 luni închisoare, iar aplicarea pedepsei a fost suspendată pe un termen de încercare de trei ani.


Mihai Gîză a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, sub aspectul infracţiunii de „trafic de influenţă”, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul infracţiunii de „complicitate la dare de mită”, în formă continuată (două acte materiale) și la pedeapsa de 1 an închisoare, sub aspectul infracţiunii de instigare la sustragerea sau distrugerea de înscrisuri în formă continuată (două acte materiale). Pedepsele au fost contopite, rezultând pedeapsa principală finală de 2 ani şi 10 luni închisoare, suspendată pe un termen de încercare de trei ani.


Instanța a disjuns capătul de cerere privind desfiinţarea totală a următoarelor înscrisuri falsificate: 
  • - teza de la disciplina limba şi literatura română – sesiunea iunie 2016, atribuită elevului LUNGU IOAN ȘTEFAN, notată cu 10; 
  • - teza de la disciplina matematică – sesiunea iunie 2016, atribuită elevului LUNGU IOAN ȘTEFAN, notată cu 8,25; 
  • - teza de la disciplina limba şi literatura română – sesiunea iunie 2013, atribuită elevului BRÎNZEI LUCIAN VASILE, notată cu 10; 
  • - teza de la disciplina limba şi literatura română – sesiunea iunie 2014, atribuită elevului CHEIA TIBERIU BENIAMIN, notată cu nota 8,30; 
  • - teza de la disciplina limba şi literatura română – sesiunea iunie 2014, atribuită elevei HAIDUC DENISA ELENA, notată cu nota 9,40; 
  • - teza de la disciplina limba şi literatura română – sesiunea iunie 2015, atribuită elevului CHEIA IOSIF RADU, notată cu nota 7,10; 
  • - teza de la disciplina limba şi literatura română – sesiunea iunie 2015, atribuită elevei MANCIU IULIANA, notată cu nota 10,
    aflate în original, în plicul sigilat de la fila 160, vol. VIII, dosar urmărire penală. 
Capătul de cerere privind desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate mai sus enumeratea fost trimis spre rejudecare la Tribunalul Suceava - Secţia penală, cu introducerea în cauză, în calitate de persoane interesate, a numiţilor LUNGU IOAN ȘTEFAN, BRÎNZEI LUCIAN VASILE, CHEIA TIBERIU BENIAMIN, HAIDUC DENISA ELENA, CHEIA IOSIF RADU, MANCIU IULIANA, citarea acestora în calitate de persoane interesate precum şi citarea inculpaţilor Zettel Nicoleta şi Gîză Mihai.


Cum a fost fraudată Evaluarea Națională pentru fiul primarului Ilie Lungu?

Faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată s-au petrecut în anul 2016. Ioan Ștefan Lungu, fiul primarului orașului Salcea, Ilie Lungu, a obținut la examenul de Evaluare Națională notele de 10.00 la Limba Română și 8,25 la Matematică. Notele au stârnit suspiciuni în condițiile în care în anii de gimanziu elevul nu s-a făcut remarcat la cele două materii.

O sesizare a fost înaintată către DNA Suceava, iar procurorii au început o investigație.

Procurorii au constatat că scrisul de pe cele două teze aparține altor persoane. Investigațiile au stabilit că teza la Limba Română română a fost redactată în toaleta școlii de directoarea Şcolii Gimnaziale Plopeni, Nicoleta Zettel, iar lucrarea la Matematică a fost scrisă de profesorul Mihai Gîză.

Ilie Lungu este membru PNL și fratele primarului municipiului Suceava, Ion Lungu.

După patru mandate în funcție, la alegerile din 2020 Ilie Lungu a fost învins de tânărul Ezekiel Belțic.
Mai nouă Mai veche