Un tânăr beat s-a izbit cu mașina într-un șanț, pe o stradă din Sfântu Ilie

Sâmbătă, 10 iunie 2023, la ora 00.06, un echipaj al Poliției Locale Șcheia a sesizat lucrătorii IPJ Suceava cu privire la faptul că un autoturism se deplasează haotic pe strada Mănăstirii din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, județul Suceava.

Lucrătorii de poliție au identificat pe strada Preot Gavrilei un autoturismul Opel care a pătruns cu partea frontală într-un sanț betonat și lângă care se afla o persoană de sex masculin care a relatat verbal că este conducătorul autoturismului.

A fost identificat Adrian C., de 36 de ani, din municipiul Suceava, posesor al permisului de conducere. Deoarece emana halenă alcoolică, la ora 00.12 conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest și conform testului a rezultat o alcoolemie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Ugențe ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-au recoltat două probe de sânge.

A fostîntocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche