VIDEO Urmărire cu focuri de armă pe străzile din Suceava. Mașina a fost blocată în Burdujeni Sat și polițiștii au spart geamul pentru a-l extrage pe șoferul fugar

Duminică, 3 martie 2024, la ora 00:50, cu ocazia acţiunii organizate la nivelul Biroului Rutier Suceava în vederea combaterii persoanelor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice s-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire unui autoturism Audi A4, pe bulevardul Calea Unirii din municipiul Suceava. Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalelor regulamentare de oprire şi a demarat în trombă către zona „Orizont”.

În mod repetat, prin sistemul acustic al autospecialei șoferul a fost somat de către polițiști să oprească, fiind informat și avertizat și cu privire la iminenta folosire a armamentului din dotare în situația neconformării.

Cu toate acestea, șoferul a ignorat somațiile, continuându-şi deplasarea către strada 22 Decembrie 1989 și zona Burdujeni Sat, către ieșerea spre comuna Adâncata.
{inAds}
Pe parcursul urmăririi în trafic autovehiculul a pătruns în mod repetat pe sensul opus de mers punând în pericol viaţa celorlalţi participanţi la trafic.

În aceste condiții, în momentul în care s-a ieșit din zona urbană populată, polițiștii au efectuat 3 focuri de avertisment în plan vertical și întrucât autovehiculul urmărit nu a oprit, s-a executat foc de armă și asupra pneurilor din spate.

În urma utilizării armamentului, după o urmărire de aproximativ un kilometru s-a reușit blocarea în trafic a autoturismului de către autospeciala de poliție.
 

După blocarea acestuia în trafic, s-a procedat la spargerea geamului portierei stânga faţă, extragerea şi imobilizarea conducătorului auto, fiind identificat Vasile Dumbrăvean, de 21 de ani, din Pătrăuţi.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere valabil pentru nicio categorie.

Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.

În urma activităților de cercetare penală desfășurate de către lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceva - Biroul Rutier, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”..

Suspectul a fost audiat cu respectarea drepturilor procesuale și în baza probatoriului administrat polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, tânărul fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Mai nouă Mai veche