Un accident rutier a avut loc marți seară, 17 martie, în jurul orei 19:40, lângă Policlinica Areni din municipiul Suceava. O autospecială de poliție din dotarea Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, care se deplasa cu semnale acustice și luminoase la o misiune operativă sesizată prin SNUAU 112, a intrat în coliziune cu un alt autoturism care efectua manevra de schimbare a direcției de mers fără a acorda prioritate.
În urma impactului au rezultat răni ușoare pentru cei doi polițiști aflați în autospeciala de poliție și pentru un pasager din celălalt autoturism. Trei bărbați, în vârstă de 24, 29 și respectiv 39 de ani, au fost policontuzionați, dar conștienți și stabili hemodinamic și respirator. La fața locului au intervenit trei echipaje medicale (două de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava și unul de prim ajutor de la Detașamentul de Pompieri Suceava), care au transportat răniții la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.
