ALERTĂ Șofer care a lovit mortal un pieton la miezul nopții de Revelion și a fugit de la locul accidentului, căutat de polițiști

Un tânăr de 26 de ani a fost lovit mortal de o mașină, de Revelion, chiar la miezul nopții, în localitatea Liteni din comuna Moara.

Tânărul George P., împreună cu alți vecini, ieșise în strada pentru a sărbători trecerea în noul an.

O mașină care circula cu foarte mare viteză spre Suceava l-a lovit în plin. Impactul a fost foarte violent, victima fiind aruncată la aproximativ 30 de metri.

Medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața.

Șoferul mașinii a fugit de la locul accidentului și este acum căutat de poliție. Mașina este un Peugeot alb și prezintă urme vizibile în urma impactului.

Polițiștii au ridicat probe de la locul accidentului, audiază martorii, verifică imaginile surprinse de camere de supraveghere și au fost mobilizate toate echipajele disponibile pentru găsirea suspectului.

Citește și:







Niciun comentariu

Un produs Blogger.