O angajată a Primăriei Verești a murit după ce i s-a făcut rău la birou. Femeia a suferit un atac vascular cerebral

O angajată a Primăriei comunei Verești a murit după ce i s-a făcut rău la birou, în timpul programului de muncă.

Miercuri, 3 februarie, Adriana Rotaru, în vârstă de 52 de ani, în timp ce se afla la locul de muncă, la Primăria comunei Verești, unde îndeplinea funcția de referent stare civilă, a leșinat la birou.

Aceasta fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava unde a fost diagnosticată „accident vascular cerebral”. În aceeași zi, femeia a fost transportată la Spitalului Clinic de Urgență ,,Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

La data de 15 februarie, ora 17:30, femeia a decedat la clinica Neurochirurgie a unității medicale.

În cauză a fost dispusă efectuarea necropsiei. Polițiștii au înregistrat dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Mai nouă Mai veche