Buletin de presă, 26 octombrie 2021 - IPJ Suceava

Urmărit general prins de polițiști în cadrul unei razii de amploare la nivelul Municipiului Câmpulung Moldovenesc și zonei arondate

La data de 25.10.2021, în intervalele orare 09.00-12.00 și 16.00-19.00, pe raza mun. Câmpulung Moldovenesc și a secțiilor de poliție rurală arondate, în cadrul unei razii, s-au desfășurat activități pe linia prevenirii și combaterii încălcării normelor rutiere, a infracțiunilor de natură economică (contrabandă, evaziune fiscală, activități comerciale ilicite, transport persoane și mărfuri), identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi a celor cu şedere ilegală și prevenire și combatere a răspândirii virusului Covid 19.
La acțiune au participat 26 polițiști, un reprezentant DSVSA și un polițist local.
În cadrul raziei au fost legitimate 178 de persoane și au fost verificate 131 de vehicule.
Au fost controlate 32 de unități economice.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 49 de sancțiuni contravenționale în valoare de 30.020 lei.
De asemenea, au fost reținute 3 certificate de înmatriculare, 2 permise de conducere și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate și 2 infracțiuni, din care o infracțiune de contrabandă, faptă prev. și ped. de art. 270, alin.3 din Legea 86/2006 și o infracțiune la Legea 84/1998 (drepturile de autor – mărcile și indicațiile geografice), fiind confiscate și bunuri în valoare de 1271 lei.
În cadrul raziei a fost identificată și o persoană urmărită general. Având în vedere informațiile obținute privind pe un tânăr de 24 ani, din com. Vama, față de care Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din anul 2019, pentru o perioadă de 2 ani și 4 luni, pentru infracțiuni rutiere, persoană care s-a sustras de la executarea pedepsei fiind dată în urmărire generală, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama, împreună cu lucrători din cadrul Biroului de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc, au efectuat verificări pe raza comunei Vama, jud. Suceava, într-o zonă izolată, greu accesibilă, unde într-o locuință tip bordei, de pe un teren pășune, a fost identificată persoana urmărită. Aceasta a fost condusă la sediul Secției 14 Poliție Rurală Vama unde s-a constituit escorta în vederea depunerii la Penitenciarul Botoșani.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 25.10.2021, ora 09.55, un bărbat de 50 ani, din mun. Vatra Dornei în timp ce conducea autoturismul pe strada Petreni din municipiul Vatra Dornei, a efectuat virajul la dreapta, pe strada Calea Transilvaniei, moment în care a surprins și accidentat pe un bărbat de 68 ani, din mun. Brăila, jud. Brăila, care traversa strada pe trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicatoare și marcaje rutiere.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, dar i s-au recoltat și probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.


La 25.10.2021, în jurul orei 11.20, un bărbat de 37 ani, din mun. Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul, a efectuat manevra de mers înapoi și a acroșat-o pe o femeie de 57 ani, din mun. Fălticeni, care se deplasa în calitate de pieton.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, recoltându-li-se probe de sânge.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămarea corporală din culpă”.


La 25.10.2021, ora 20.35, un tânăr de 26 ani, din com. Bosanci, a condus autoturismul pe un drum comunal neclasificat, în afara localității Moara iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un atelaj hipo, ce era condus de un bărbat de 66 ani, din com. Moara, care rula din sens opus.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a căruțașului.
Atât conducătorul auto cât și căruțașul au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.


Ordin provizoriu de protecție emis de polițiști

La 25.10.2021, la ora 23.00, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung – Moldovenesc – Biroul Ordine Publică, au fost sesizaţi prin plângere prealabilă de către o femeie de 39 ani, din mun. Câmpulung – Moldovenesc, cu privire la faptul că soțul ei de 42 ani, este violent fizic și psihic la adresa ei și a fiicei lor.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în data de 25.10.2021, ora 07.30, în timp ce se certa cu soția sa la domiciliu lor, bărbatul a lovit-o și pe fiica sa care a intervenit în conflictul celor doi soți. De asemenea, în trecut, bărbatul a agresat-o de mai multe ori pe soția sa și prin provocarea în repetate rânduri de scandal și prin comportamentul autoritar, le-a supus la violențe psihice atât pe soția sa și pe fiica lor, fiind creată astfel o stare de tensiune și temere în sânul familiei.
In cauza au fost completate formulare de evaluare a riscului și întrucât a fost întrunit punctajul necesar a fost emis ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost preluată plângere prealabilă.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „violență în familie”.
Mai nouă Mai veche