Buletin de presă, 6 noiembrie 2021 - IPJ Suceava

Ordin provizoriu de protecție emis de polițiști

La 05.11.2021, ora 21:10, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o tânără de 20 ani din orașul Vicovu de Sus, jud cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către fostul ei soț, de 25 ani.
A fost identificată apelanta care a declarat verbal faptul că, în jurul orei 18:00, fostul ei soț, a venit la domiciliul său pentru a petrece timp împreună cu fiul lor. La scurt timp, cei doi au avut un conflict, bărbatul aruncând și distrugând telefonul tinerei.
Ulterior, autorul a lovit-o pe fosta lui soție cu palma în zona brațului drept.
S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către victimă, s-a constatat că în cauză există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale față de persoana vătămată.
Partea vătămată a fost condusă la sediul Poliției Orașului Vicovu de Sus unde a formulat plângere penală față de fostul ei soț pentru săvârșirea infracțiunilor de ”violență în familie” și ”distrugere”, solicitând de asemenea emiterea unui ordin de protecție provizoriu împotriva acestuia.
La data de 05.11.2021, ora 23:00 a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 120 de ore față de bărbatul de 25 de ani.
În cauză, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „violența în familie” și ”distrugere”, care urmează a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.


Evenimente rutiere cercetate de poliţiști

În ziua de 05.11.2021, în jurul orelor 01:20, o femeie de 30 de ani din sat Păltinoasa, com. Păltinoasa, în timp ce conducea autoturismul, pe DC 177C în afara localității Capu Câmpului, a părăsit partea carosabilă prin partea stângă a sensului de deplasare, pătrunzând in liziera pădurii.
După producerea evenimentului rutier, a anunțat un prieten despre producerea evenimentului rutier iar acesta a transportat-o la Spitalul Orășenesc Gura Humorului.
Conducătoarea autoturismului a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


La 05.11.2021, în jurul orelor 10.05, o femeie de 47 de ani din mun. Suceava, a condus autovehiculul pe str. Teilor din mun. Suceava și a efectuat o manevră de mers cu spatele acroșând pe o minoră de 14 ani, din com. Valea Moldovei.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorei.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Dosar penal la regimul rutier

La 05.11.2021, în jurul orei 16:15, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Mun. C-lung Moldovenesc, Compartiment Rutier, în timp ce își desfășura atribuțiile de serviciu raza localității Sadova a oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 35 ani din com. Fundu Moldovei având direcţia de deplasare spre DN17A.
În urma testării cu aparatul alcooltest a șoefrului a rezultat o concentrație alcoolică de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge la interval de o oră una de cealaltă, cu respectarea prevederilor legale, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice din sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche