Educatoare arestată pentru că a violat trei fetițe din Bosanci. Tatăl victimelor a fost arestat și el pentru că i-a dat foc la mașină

Maria Podolak, educatoare la Grădinița cu Program Normal „Căsuța din Povești” Bosanci, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile într-un dosar în care a fost inculpată pentru că ar fi agresat sexual trei fetițe înscrise la unitatea de învățământ. 

Comuna Bosanci a fost zguduită de o poveste care pare mai degrabă scenariul unui film. O educatoare cu peste 20 de ani de activitate în localitate a fost arestată preventiv pentru că ar fi agresat sexual trei fetițe. Pe de altă parte, tatăl a două dintre victime a fost la rândul lui arestat și trimis în judecată pentru că, din răzbunae, i-a incendiat mașina educatoarei. 

Ancheta în acest dosar a început la 6 decembrie 2021. Maria Podolak a sesizat autoritățile că autoturismul parcat în fața blocului i-a fost incendiat. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere și după câteva zile au reușit să îl identifice pe autor, un bărbat din comuna Bosanci. La 17 decembrie 2021, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. 

Din cercetările efectuate, anchetatorii au stabilit faptul că bărbatul care a incendiat mașina este tatăl a doua fetițe minore, una de trei ani și cealaltă de șapte ani, și ar fi recurs la acest gest de răzbunare ca urmare a unor acte de viol și agresiune sexuală din partea femeii asupra fiicelor sale. Din verificările ulterioare s-a conturat că aceste acte de agresiune sexuală asupra minorele au existat, fiind identificată și o a treia victimă, o altă fetiță de șapte ani, existând suspiciunea rezonabilă cu privire la agresiuni sexuale repetate. Victimele le-au povestit anchetatorilor că femeia le-ar fi introdus degetul în vagin.

Vineri, anchetatorii au făcut două percheeziții în Suceava și Bosanci, iar în urma probatoriului administrat au reținut-o pe educatoare pentru 24 de ore. Ulterior, Maria Podolak a fost arestată pentru 30 de zile.

Aflat în arest din 17 decembrie, tatăl victimelor a fost trimis în judecată, la 6 ianuarie, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. La 11 ianuarie, judecătorul de cameră preliminară a admis contestația bărbatului și a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura controlului judicar. 

Articole similare:
Mai nouă Mai veche