„Sărbătoarea Roadelor”, la Solonețu Nou. Invitați de seamă la evenimentul organizat de Uniunea Polonezilor din România

Cea de-a XVII-a ediție a „Sărbătorii Roadelor” organizată în mod tradițional de Uniunea Polonezilor din România și parohia „Coborârea Duhului Sfânt” s-a desfășurat sâmbătă la Solonețu Nou. 

Manifestarea a început la ora 11:00 cu Sfânta Liturghie la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din localitate prezidată de Excelența Sa Miguel Maury Buendia – nunțiul apostolic în România și Republica Moldova împreună cu mons. German Penemonte consilier al Nunțiaturii Apostolice, Excelența Sa Petru Gherghel – episcop emerit de Iași, mons. Ionuț Paul Strejac care activează la Nunțiatura Apostolică din Kenya cu misiunea de însărcinat cu afaceri ad interim al Nunțiaturii Apostolice din Sudanul de Sud, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec – capelan al polonezilor din dieceza de Iași și paroh la Solonețu Nou, precum și preoți din decanatul de Bucovina. Predica a fost rostită de către capelanul Contingentului Militar Polonez din Craiova, maiorul Sebastian Semrau. La ofertoriu toate delegațiile au oferit daruri sub formă de coșuri frumos decorate, pline de roade, flori, pâini sau cununi.

La ediția Sărbătorii Roadelor din acest an au participat de asemenea: ambasadorul Republicii Polone în România – Maciej Lang, deputatul Tadeusz Aziewicz – vicepreședintele Comisiei pentru Legătura cu Polonezii din Străinătate, consulul Republicii Polone la București – Jarosław Szkirpan, reprezentanții Institutului Polonez din București, prof. Józef Wróbel – vicepreședintele Asociației „Wspólnota Polska” împreună cu coordonatorul pentru investiții Piotr Żołyński, locotenent colonel Olgierd Cieśla și locotenent colonel Daniel Domin de la Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est de la Craiova, delegația schimbului XI al Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova, în frunte cu comandantul, maiorul Adam Gombiński, capelanul Contingentului Militar Polonez, maiorul Sebastian Semrau, prietenul polonezilor din Romania prof. Bartłomiej Zdaniuk, Cristian Șologon – subprefectul județului Suceava, Nicolae Barbă, vicepreședintele Consiliului județean Suceava, directorul Salinei Cacica, Radu Dârțu, primarul comunei Cacica – Petru Todosi, primarul comunei Moara – Eduard Dziminschi, inspectorul școlar general adjunct – profesorul Petru Crăciun, președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher împreună cu soția Victoria Longher, reprezentanții organizațiilor locale din: Solonețu Nou, Poiana Micului, Pleșa, Păltinoasa, Cacica, Gura Humorului, Suceava, Moara, Siret, Vicșani, Iași, București, reprezentanții comunități ucrainene din Cacica și Maidan, precum și localnici din din Pîrteștii de Sus.

După Sfânta Liturghie cu toții s-au îndreptat spre Casa Polonă unde au vizitat standurile frumos pregătite de fiecare comunitate în parte și au vizionat programele artistice susținute de: Ansamblul „Sołonczanka” din Solonețu Nou, Ansamblul „Mała Pojana” din Poiana Micului, corul „Canzona” din Oleszna, Polonia, ansamblul Pădurețul din Pîrteștii de Sus, ansamblul „Kolomeika” din Siret, Francesca Paula Pelciar din Vicșani.

„Mulțumim Lui Dumnezeu astăzi pentru roadele pământului. Am început cu Sfânta Liturghie, am mulțumit toți acolo. Acum, iată că am venit aici la Dom Polski, unde fiecare comunitate s-a pregătit și-a expus produsele pe standurile din fața noastră. Le mulțumim tuturor pentru că au depus acest efort și au făcut în așa fel ca această sărbătoare să fie atât de frumoasă. Mulțumesc tuturor oaspeților noștri”, a spus deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România.
Mai nouă Mai veche