Un bărbat din Burdujeni s-a săturat de viață și a înghițit un pumn de pastile, dar a fost salvat de un prieten care a sunat la 112

Miercuri, 23 noiembrie 2022, la ora 16:43, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată de lucrătorii Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceva cu privire la faptul că un bărbat din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava a fost transportat la spital după ce a încercat să își suprime viața.

În urma cercetărilor, s-a constatat că bărbatul locuiește singur și suferă de o stare de depresie profundă. În jurul orei 15:45, bărbatul a luat legătura cu un prieten, ocazie cu care i-a relatat faptul că intenționează să-și suprime viața întrucât nu își mai suportă viața, în acest sens ingerând aproximativ 20 de tablete farmaceutice. În acest context, prietenul victimei a apelat 112 solicitând intervenția unui echipaj de ambulanță la adresa acestuia.

La fața locului, bărbatul a fost preluat de la adresa de domiciliu, fiind conștient, letargic și necoerent în vorbire, ulterior fiind transportat la secția UPU în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ca diagnostic prezumtiv, bărbatul prezintă intoxicație voluntară cu o substanță necunoscută în scop autolitic, stare somnolență, tulburare de vorbire, și a rămas internat sub supraveghere.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

2 Comentarii

  1. Sa se ia de mana cu Andrei Bocanu (Andrei Andrews) din Campina ca si ala a vrut sa se omoare cu pastile dupa ce a pierdut 8000 ron la pacanele si l au internat de urgenta la Voila si care bani la cunoscuti in stanga si dreapta,nu ii restituie ba mai si ameninta ca un baiat destept ca e taticu vitreg militian si e mare bombardier

    RăspundețiȘtergere
Mai nouă Mai veche