Buletin de presă, 20 septembrie 2020 - IPJ Suceava


Trei persoane reținute într-o singură zi de polițiști pentru infracțiuni al regimul rutier

La 19.09.2020, ora 1930, Poliţia municipiului Vatra Dornei, a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112, despre faptul că o persoană circulă cu un autoturism fără permis.
Având în vedere aspectele sesizate, la locul indicat de apelant au fost trimise două echipaje de poliţie, unul din cadrul SPR 15 Vatra Dornei şi unul din cadrul Compartimentului Rutier Vatra Dornei, iar în jurul orei 2020, au identificat în trafic un autoturismul indicat.
Autoturismul se deplasa pe drumul comunal DC 82 satul Neagra Şarului din comuna Şaru Dornei, iar în momentul opririi acesta era condus de un tânăr de 25 ani, localnic, care a precizat faptul că nu posedă permis de conducere, fapt constatat şi cu ocazia verificării în baza de date.
Întrucât numitul șoferul avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din cercetări s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredinţat spre a fi condus de către proprietarul acestuia un bărbat de 27 ani, tot din localitate, aflat pe locul dreapta faţă din autoturism.
În urma discuţiilor purtate cu conducătorul auto şi proprietarul acestuia, s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză a fost condus iniţial de către bărbatul de 27 de ani, pe DJ 174 F din satul Şaru Dornei până în satul Dăneşti, aproximativ 3 km, unde acesta i-a încredinţat autoturismul tânărului de 25 de ani cu intenţia de a se deplasa la domiciliu.
Având în vedere faptul că şi bărbatul de 27 de ani prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în baza de date s-a stabilit faptul că nici acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru vreo categorie.
De asemenea, cu ocazia verificării autoturismului în bazele de date după seria de şasiu, s-a stabilit că avea montate plăcuţe false de înmatriculare.
Cei doi au fost conduşi la Spitalul municipal Vatra Dornei unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Având în vedere cele constatate, au fost întocmite două dosare de cercetare penală pentru săvârşirea a două infracţiuni conform art. 335 alin. 1, două infracţiuni conform art. 336 alin. 1, două infracţiuni conform art. 334 alin. 2 şi una conform art. 335 alin. 3 din Cod Penal.
Totodată, s-a procedat la începerea urmăririi penale faţă de două fapte de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, „conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare” şi o faptă de „încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere şi se află sub influenţa alcoolului”.
S-a dispus reţinerea numiţilor celor doi tineri de 25 și 27 de ani pentru 24 de ore aceștia fiind introduși în arestul IPJ Suceava.


La 19.09.2020, ora 19.59, Poliția Orașului Cajvana a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o persoană ar provoca scandal la un bar din localitate şi că ar conduce un autoturism, sub influenţa alcoolului.
S-a procedat la oprirea autoturismului în trafic şi la legitimarea conducătorului auto, ocazie cu care s-a stabilit că acesta este un bărbat de 39 ani, localnic și fiindu-i solicitate documentele personale precum şi cele ale autoturismului pe care îl conducea, s-a stabilit că permisul de conducere a fost anulat în anul 2018.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest marca rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul mun. Rădăuţi în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Față de bărbatul de 39 de ani s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 19.09.2020, orele 08.50, un tânăr de 23 ani, din com. Vereşti, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2 dinspre Suceava către Dărmăneşti, având permisul suspendat, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţa sa, a frânat brusc, moment în care a acroşat un atelaj hipo care era condus pe partea dreaptă a drumului de către o femeie de 51 ani, din com. Pătrăuti, apoi a acroşat uşor şi autoturismul din fața sa.
În urma impactului, atelajul hipo a fost proiectat în şanțul de pe partea dreapta a drumului și a rezultat vătămarea corporală ușoară afemeii de 51 de ani, precum și a fiului acesteia de 8 ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. Conducătoarea atelajului hipo nu a putut fi testată cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite. Ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „Vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


La 19.09.2020, orele 1445, un bărbat de 33 ani, din comuna Fântânele, a condus autoturismul marca Ford, pe D.C. 65 din localitatea Corocăești, com. Verești, iar în proximitatea trecerii pentru pietoni din dreptul unui magazin mixt, a surprins și accidentat pe o minoră de 7 ani, care era angajată în traversarea părții carosabile.
În urma accidentului minora a suferit leziuni traumatice ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar ulterior, în aplicarea prevederilor art. 190 C.p.p., fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


La 19.09.2020, ora 18.40, o tânără de 19 ani, din com. Frătăuții Noi, conducea autoturismul pe D.C. 49 C din com. Frătăuții Noi, loc. Vuliva, având direcția de deplasare dinspre centrul loc. Vuliva către com. Bilca.
Șoferița a fost surprinsă de apariția bruscă pe partea carosabilă, a unei minore de 2 ani, localnică, care s-a angajat în traversarea în fugă a drumului comunal, situație în care autoturismul a acroșat-o cu partea din dreapta față.
În urma impactului, minora a suferit leziuni ușoare.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


La 19.09.2020, orele 1520, un tânăr de 22 ani, din comuna Udești, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178-A, pe raza localității Șcheia, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și de trafic, astfel că într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, după care a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un indicator rutier și a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului, pasagerul din dreapta față, de 19 ani, din com. Udești, a suferit leziuni traumatice ușoare.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de negativ, ulterior fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


La 19.09.2020, ora 16:20, un tânăr de 19 ani, din com. Baia, a condus autoturismul pe D.J 209H, din direcția Fălticeni către Baia, iar la intersecția cu D.N2E, în afara loc. Baia, a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus de un bărbat de 31 de ani care circula regulamentar pe D.N 2E, pe relația Cornu Luncii – Spătărești, intrând în coliziune cu acesta. După impact, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani a fost proiectat în autoturismul condus de un bărbat de 50 ani, din com. Rădășeni, care era oprit pe D.J 209 H, pe sensul de mers Baia – Fălticeni, pentru a acorda prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 31 de ani dar și a soției sale de 30 de ani și a fiului minor de 4 ani, pasageri în autoturism.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.


La 19.09.2020, în jurul orei 22.45, un bărbat de 25 ani, din com. Mitocu Dragomirnei, în timp ce conducea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, mopedul fără plăcuțe cu numere de înregistrare, pe DC 57B, în localitatea Mitocași, com. Mitocu Dragomirnei, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune frontală cu elemente fixe din beton ale unui podeț, autoaccidentându-se.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului vehiculului.
În urma verificărilor evidențelor existente în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul de 25 de ani, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: “Vătămare corporală din culpă”, ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”Conducerea unui vehicul neînmatriculat”.


Dosare penale la regimul rutier

La 19.09.2020, orele 02:30, o patrulă din cadrul SPR 7 Mălini a oprit pentru control autoturismul ce se deplasa pe DJ209A, sat/com. Cornu Luncii, din direcția com. Mălini către com. Cornu Luncii.
Cu ocazia legitimării șoferului s-a stabilit că conducătorul auto este un tânăr de 20 ani din com. Șcheia.
După verificările în bazele de date, s-a stabilit faptul că șoferul este posesor de permis de conducere, însă are dreptul de a conduce vehicule suspendat începând cu data de 19.09.2020 până la 16.01.2021.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Dovada înlocuitoare a permisului de conducere, cu valabilitate din data de 03.09.2020 până la 18.09.2020 a fost ridicată, eliberându-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
I s-a adus la cunoștință faptul că nu mai are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice până la soluționarea cauzei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, care va fi soluționat procedural de către lucrătorii P.P. Cornu Luncii.


La 19.09.2020, orele 03:45, o patrulă de poliție din cadrul Poliției mun. Rădăuți, a oprit pe str. Calea Bucovinei din localitate, autoturismul cu numărul de înmatriculare provizoriu, condus de către un bărbat de 30 ani domiciliat în com. Grămești.
La solicitarea organelor de poliție conducătorul auto a prezentat cartea de identitate, permisul de conducere însă nu a putut prezenta autorizația de circulație provizorie întrucât nu se afla asupra sa.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul are numerele de înmatriculare provizorii expirate din 04.04.2020.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.


La 19.09.2020, ora 02:05, Poliția Mun. Fălticeni a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că pe aleea care duce la lacul Șomuz din mun. Fălticeni a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale iar conducătorul auto este sub influența alcoolului.
La 19.09.2020, ora 02:00, un tânăr de 19 ani din localitate, în timp ce conducea autoturismul pe aleea ce leagă str. Aleea Teilor cu baza de agrement de pe lacul Șomuz, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul care circula regulamentar din sens invers, condus de un bărbat de 45 de ani.
În urma accidentului nu au rezultat victime, doar avarierea celor două autoturisme.
Conducătorul auto de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge.
De asemenea a fost testat cu aparatul etilotest și celălalt conducător auto, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.


În data de 19.09.2020, în jurul orelor 1230, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce acţiona în cadrul unei acţiuni pe raza localităţii Mănăstirea Humorului, pe DJ 177, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 48 ani, din com. Mănăstirea Humorului, care nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de vehicule.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, s-a procedat la verificarea în baza de date, constatându-se că acestea au fost atribuite unui alt autoturism.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de: „conducerea unui autovehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui autovehicul neînmatriculat” şi „conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”.


La data de de 19.09.2020, ora 15:10, un bărbat de 34 de ani din com. Lungani, jud. Iaşi, în timp ce conducea autoturismul a fost oprit pentru control de către un echipaj rutier din cadrul Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc, pe DN 17 în com. Pojorâta, iar cu ocazia verificărilor efectuate, cât şi a interogării bazei de date s-a stabilit faptul că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie din data de 02.06.2020.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.


La 19.09.2020, orele 20.40, patrula de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea, executând serviciul de supraveghere și control trafic rutier pe DN 2E, raza comunei Horodnic de Sus, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe DN 2E din comuna Horodnic de Sus.
Conducătorul autoturismului a ignorat semnalele regulamentare de oprire, continuându-și deplasarea în viteză către Școala Gimnazială a comunei Horodnic de Sus.
S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, folosindu-se semnalele acustice și luminoase în funcțiune pe o distanță de aproximativ 2 km, iar în intersecția DN 2E Horodnic de Sus, cu DC 45 Horodnic de Sus, conducătorul auto a virat pe DC 45 Horodnic de Sus, continuându-și deplasarea, fără a opri la semnalele de oprire.
În apropierea centrului comunei Horodnic de Sus, s-a reușit blocarea autoturismului, conducătorul auto fiind identificat ca fiind un tânăr de 22 ani, domiciliat în com. Voitinel, care nu figurează ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie auto.
De asemenea s-a constatat că autoturismul nu este asigurat în caz de daună și nu are inspecția tehnică periodică efectuată la data de 19.09.2020, șoferul fiind sancționat contravențional.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.


La 19.09.2020, ora 23.40, patrula compusă din cadrul SPR 12 Preutești, a oprit pe DJ 208, Sat Basarabi, com. Preutești, autoturismul condus de către un bărbat de 55 ani, localnic și întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind de 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.