Daniel Bodnar, primul mesaj din spitalul din Germania: „Mă voi face bine și voi lupta la toate nivelurile pentru frații mei români!”

Daniel Bodnar a transmis primul mesaj după ce a fost transferat într-un spital din Germania pentru a-și continua tratamentul după ce a fost rănit într-un accident rutier.

Tânărul a anunțat că a ajuns în Germania cu o aeronavă privată asigurată de Samaritanus. După primele investigații, medicii au hotărât să repete intervenția la coloană și să amâne operația de la gleznă până după vindecarea pielii din acea zonă.

„Salutare, oameni frumoși!
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am ajuns pe mâini mai sigure, sunt mai liniștit.
Am ajuns ieri în Germania cu o aeronavă privată de la SAMARITANUS și odată ajuns la clinică mi-au fost făcute investigațiile necesare, fiind tratat ca un întreg nu doar în anumite zone ale corpului.
Durerile la nivelul coloanei persistă. În urma investigațiilor s-au decis să reintervină la nivelul coloanei până se vindeca pielea de la nivelul gleznei pentru a putea fi operată.
Felul în care sunt tratați pacienții, aparatura și condițiile de aici nu se pot compara niciodată cu serviciile medicale pe care le avem în România.
Se poate să fie bine și la noi, dar CORUPȚIA și HOȚIA din ultimii 30 de ani au nenorocit țara noastră și au ținut-o subdezvoltată.
Mă voi face bine și voi lupta la toate nivelurile pentru fratii mei români! Vreau să fie bine și în România!
Lupta continuă!”, a transmis Daniel Bodnar.

Mai multe informații:
Mai nouă Mai veche